Prãpastie vie mustind a dorinţã,
Eclecticã, mutã, dantescã şi fadã,
Mi-s Fata Morgana, neant, nefiinţã,
Sisificã piatrã, nevrând sã mai cadã.
Adâncu-mi dospeşte de vise înfrânte
Şi muşchiul încearcã în van sã respire.
Aici, adevãrul în cerc se învârte
Şi cercul se-mbatã, duhnind peste fire.
Aş vrea, de-ar fi puntea puţin mai înaltã,
Sã zgârii tot cerul cu cretã de nori,
Sã-mpãtur toţi aştrii în tainiţa matã
A clipei bãtrâne ce moare în zori.
