Ce foame de nimic pe toţi ne-a cuprins
Şi verdele cum s-a schimbat în sumbru cenuşiu
Cât de puternic se crede dintre noi cel învins
Între douã pahare de minciunã ori de viitor pustiu
S-au inventat luceferi din bezna fãrã sfârşit
Aşezaţi desupra stelelor pe socluri de cearã
Botezând adevãrul într-un chip prea cioplit
Prea departe de-a vremii dureroasã povarã
Şi ce linişte oarbã a rãmas spânzuratã
Între vorbele noastre nerostite mãcar
Tristã, falsã cortinã, piesã neterminatã
Orologiu defunct care numãrã anii-n zadar
Ce sete de vid rãspândindu-se printre visele noastre
De nimic nimãnui parcã azi nu-i mai pasã
Şi din toate uitarea-i stãpânã peste hãuri albastre
Iar nimicul din noi, învingãtor, se întoarce acasã
