Când sunt supus la stres , ori la fiori ,
Respir adânc , cu maximã rãbdare !
Privesc apoi ghivecele cu flori ,
Mã uit pe geam , zâmbind puţin spre nori
Şi-angoasele se pierd uşor în zare !
Când am bâzdâci şi gândul mi-e nervos ,
Arunc pe faţã-mi apã cât mai rece ,
Iar chipu-mi redevine luminos ,
Calmându-mi iritarea de prisos
Cam cât ai numãra pânã la zece !
Când sufãr de vreo vorbã fãrã rost
Primitã ieri , fãr de-a avea vreo vinã
De la un om apatic şi anost ,
Mã duc sã-mi încropesc un adãpost
Şi nu rãspund la fraza lui meschinã ,
Ştiind cã o ripostã fãrã har
La ceea ce mã-apasã de la altul ,
Nu-i duce decât jale şi amar
Şi o mâhnire fãrã de hotar
Acelui ce se cheamã PREAÎNALTUL !
