Mã paşte dorinţa sã plec la plimbare !
Sã merg doar o orã sub ceru-nstelat !
Sã-ascult glasul nopţii ce astãzi mã doare
Cu linişti absurde de timp infectat !
Deschid iarãşi geamul ce scârţâie-ntruna !
Mã-ntâmpinã rece un aer duios ! , zic unii , scãldându-se-n luna
Ce astãzi îmbie la mersul pe jos !
Mã paşte colindul pe strãzi de poveste !
Nicicând nu credeam sã le vãd chiar pustii !
Mi-s cele ce ieri îmi pãreau indigeste ,
Azi boabe de rouã pe flori viorii !
Sunt liber sã fac (doar în gând) o ieşire
Şi asta , ce-i drept , mi se pare de-ajuns !
Pricep în sfârşit ce-i un strop de iubire
Doar când mi se-oferã şi-aceasta , pe-ascuns ,
Simţind ca un prost , condamnat de instanţã
La secole lungi de-nchisoare de foc ,
Cã n-am dat nicicum pânã azi importanţã
Acelor ce ieri se-ascundeau sub obroc !
