Un ţârâit atroce-l aduse dintre stele
Şi se sculã alene din mult râvnitul pat ,
Mergând uşor la baie , cu gândul sã se spele
Şi sã se aranjeze , deşi ar mai fi stat !
Se necãji oleacã , neştiind de se cuvine
Sã se mai bãrbiereascã , ori nu , gândind avan ,
Cãci azi e ziua-n care va trebui vezi bine
Sã-i facã doamnei sale sorocul de un an !
Un an trecut-a astfel ? Cum se mai duse timpul ?
Când se-nşirarã toate-ntr-un calendar pripit ?
Parcã mai ieri , prin toamnã , fusese anotimpul
În care disperarea şi plânsul l-au lovit !
Şi-a amintit deodatã de clipele trecute ,
De viaţa fãrã grijã din anii fericiţi ,
Când amândoi , vorbindu-şi la vrute şi nevrute ,
Se mai ţineau de mânã , ca doi îndrãgostiţi
Mergând prin parc pe-aleea ce duce cãtre apã ,
Nemaisimţind nici timpul , nici ploaia picurând ,
Având în suflet dorul ce altora le scapã
Şi-acea iubire dulce din inimi izvorând !
Se regãsi de-odatã-n odaia-ntunecoasã ,
Mai singur , mai zãnatic şi mai îndurerat ,
Ştergându-şi ochii-n lacrimi cu o batistã groasã
Å¢inutã-n buzunarul halatului pãtat
Şi-apoi se-nchise tainic în cea bucãtãrie ,
Aprinse focul iute la ochiul cel mai mic ,
Scoţând cu gesturi simple cafeaua din cutie
Şi-adãugând-o grabnic în apa din ibric !
Îşi aminti pesemne , cu blândã resemnare ,
Cã nu mai are cine s-o bea pe nemâncat !
Mai puse încã-o ceaşcã pe masã , la intrare
Şi pentru-a sa soţie , la fel ca altãdat !
Lãsã cafeaua stinsã la locul ei , cuminte ,
Spre-a-mpacheta cu grijã pachetul cel distins :
Cartofii copţi în coajã şi ciorba cea fierbinte
Ce-i mai plãceau odatã şi doamnei ce s-a stins !
Verificã de-acuma de-a pus şi-o bere rece-n
Sacoşa grea şi largã de dus la parastas ,
O ciocolatã finã şi-un suc de nota zece ,
Ceva felii de pâine şi-o candelã de mas ,
Scriind un scurt pomelnic ce-ar fi de trebuinţã
Alãturi de-o luminã la slujba din altar ,
Luând sub braţ coletul fãcut cu strãduinţã ,
Cu haine nepurtate , spre-a fi cedate-n dar !
Plecã uşor spre locul de sfântã pomenire ,
Având în pleoape lacrimi ce-i lunecau pârâu ,
Punând pe masã-o pâine , prescuri de-mpãrtãşire
Şi-o sticlã cu vin roşu lângã-un borcan cu grâu !
Aprinse lumânarea cu mâna-i tremurândã ,
De la icoana Maicii , cu gestul mãsurat !
Se aşezã la coada cea tainicã şi blândã
De la altarul veşnic şi binecuvântat ,
Spre-a da în veşnicie hârtia cu cel nume
Ce-n astã zi aparte ar fi de pomenit ,
Plecându-şi iarãşi capul şi aşteptând anume
Ca-nscrisul din pomelnic sã fie recitit !
Nãlţã apoi cu grijã o sfântã rugãciune
Spre Dumnezeu din Ceruri şi Maica lui Iisus ,
Fãcându-şi Sfânta Cruce şi plin de gânduri bune
Dãdu spre pomenire pachetul cel adus !
Plecã-ntristat pe cale , având cumva în minte
Sã meargã-n cimitirul mormântului iubit ,
Spre a mai sta o clipã şi-a împãrţi veşminte
Sãracilor ce soarta nici azi nu le-a zâmbit ,
Punând pe jos o floare , ducându-şi amintirea
La cãpãtâiul celei ce-a fost a lui odat ,
Nãlţând din nou o rugã şi aplecând privirea
Spre locul de-ngropare ce doamnei i-a fost dat !
Plecã apoi acasã , mult înecându-şi plânsul ,
Privind cu-ngândurare un avizier tãcut
Ce-i anunţa cam cinic pe ceilalţi şi pe dânsul
De suma de-ntreţineri pe luna ce-a trecut
Şi-apoi pãşi cu grijã pe holul de intrare
Punându-şi lin paltonul pe anticul cuier !
Fãcu un duş degrabã şi-ncet , cu-ngândurare
Îşi pregãti mâncarea rãmasã-n frigider ,
Culcându-se cu grija cã-n ziua cea de mâine ,
De nu vine poştaşul cu pensia de stat ,
Va mai rãbda de foame , fãrã vreun dram de pâine
Şi fãrã bani de platã la gazul consumat !
