Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
// Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Viata e arta de a desena fara radiera.» - [John Gardner]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
SITE-URI PRIETENE
»  Editura Boem@
»  Librăria online Boem@
»  Revista literară Boem@
»  A.S.P.R.A.
  Vizitatori:  28573833  
  Useri online:   26  
Revista literara BOEM@
Anunţ: Antologie literară colectivă  
Autor: Horia Costina ( Horia Costina ) - [ POEZIE ]
Titlu: Puterea binelui
A fost cândva în lume , prin vremuri depãrtate ,
Un om ca orişicare , trãind pe-acest pãmânt !
Avea şi lucruri bune , avea şi-adânci pãcate
Şi se ştia prin cuget , departe de-a fi sfânt !

Credea în Trinitate , aşa cum crede-oricine ,
Vorbind , pe cât se pare , cu sfinţii , uneori ,
Mergând pe la soroace , aşa cum se cuvine
La Sfânta Liturghie , duminica , în zori ,

Dar nepostind vreodatã , ca omul , creştineşte ,
Şi nefãcând prea multe în nefirescu-i trai ,
Mai pãcãlind pe Domnul , trãind precum trãieşte
O fiinţã care astãzi n-ar fi sã intre-n Rai !

Era doar bun la suflet , mai dând un ban pe stradã ,
Când întâlnea la colţuri vreun cerşetor uitat ,
Şi se ruga-n tãcere , nicicând sã nu se vadã
Zãcând precum acela , flãmând şi-nsingurat !

Îşi aştepta destinul cu demnã împãcare ,
Ştiind cã Paradisul nu-l va primi de fel ,
Fãcându-şi semnul Crucii , mereu cu resemnare ,
Sperând ca Maica Sfântã sã-l ierte şi pe el ,

Dar neavând puterea sã cearã o minune ,
Se închidea în sine , ca omul temãtor ,
Vãzându-şi paşii vieţii , aşa precum se spune ,
În preajma morţii sale , ca orice muritor !

Se pomeni-ntr-o searã , cu-un înger în visare ,
Ce-l întrebã de-i gata sã-l ia cu El în cer !
Rãspunsul fu pe datã : “-Sunt gata de plecare”
“Şi mã încred în Domnul , chit cã trãiesc ori pier !”

Şi-apoi , zburând pe datã , cu îngerul aproape ,
Se pomeni-ntr-o clipã , cât ai clipi uşor ,
În faţa unei peşteri , închisã între ape ,
Care-i dãdu pe datã , pe şirã un fior !

“-Rãmâi aici !” îi spuse ‘cel înger iluzoriu ,
Privindu-l cu un zâmbet deloc îngrijorat !
“-Ce vezi aici în faţã , e doar un purgatoriu“
“Menit sã te desfacã de duhul necurat !”

“Aici , oricine intrã , mai sperã-ntr-o minune”
“Deşi , prin cãrţi se spune cã n-ai nici un temei !”
“De eşti un suflet dornic de a ieşi pe bune ,”
“Vei dobândi iertarea , dar numai dac-o vrei !”

Aşa-i vorbi-n visare ‘cel înger cu blândeţe ,
Lãsându-l singuratic în locul cel menit
A scoate rãutatea din omul ce-n tristeţe
În cursul vieţii sale adânc a pãtimit !

Rãmas în pãrãsire-n sinistra închisoare
Ce-l aştepta-ntre ziduri cu iz de temnicer ,
În jurul sãu , doar apa mai clipocea sub soare
Fãcând uşoare valuri ce se loveau stingher !

Bãtu la poarta asprã , cu un reflex nesigur ,
Ştiind cã se deschide acum pentru-a primi
Un suflet singuratic ce ar intra , desigur ,
Dar neştiind vreodatã dacã-ar putea ieşi !

................................................................

Cât ar fi stat acolo , doar Dumnezeu o ştie ,
Cãci n-a fost încã nimeni sã vinã înapoi
Spre-a povesti o viaţã de aprigã urgie
Trãitã-n purgatoriul din Viaţa de Apoi !

Dar omul se desparte acolo în tãcere ,
De toate câte ştie c-au fost pe-acest pãmânt ,
Şi curãţat prin flãcãri de vise efemere
Mai sperã-ntru iertare , dând rugi spre Duhul Sfânt ,

Crezând cumva cã viaţa n-a fost nicicând creatã
Spre-a fi pierdutã veşnic prin cripte cenuşii ,
Lãsând pãcatul firii din lumea de-altãdatã
Sã-ngroape partea bunã din suflete pustii !

Stãtu şi omul nostru prin locuri neumblate
Trãindu-şi trist coşmarul din viaţa ce-a trecut ,
Dar tot sperând cã Domnul , din Ceruri preacurate
Va şterge strâmbãtatea în care s-a zbãtut ,

Şi luându-i din povara greşelilor eterne ,
Îl va trimite-odatã în locul luminat
În care bunãtatea , de rãu acum se cerne
Şi va primi şi dânsul iertarea de pãcat !

Vãzându-l cei de-acolo cã vrea sã se cãiascã
Şi-n ciuda umilinţei , nu se dedã la rãu ,
Se hotãrârã-n tainã , mai des sã-l pedepseascã
Spre-a-l transforma pe datã în suflet de cãlãu ,

Dar omul nostru , iatã , mai bun pãrea sã fie
De fiecare datã când trupu-l chinuia !
Dacã-ar fi fost într-una bãtut o veşnicie ,
Ar fi-ndurat pedeapsa spre fericirea sa ,

Rugându-se la Domnul , sã aibã-acum putere
Spre-a rezista de-a pururi şi-a fi nemuritor ,
Uitând prin fapte bune de apriga durere
Administratã-n valuri de “cel înşelãtor” !

Vãzând cã pedepsirea , nu-l afecteazã darã ,
Şi nu îl mai preschimbã în fiarã de pripas ,
Deciserã cu toţii , sã-l scoatã-acum afarã
Spre-a nu fi rãu exemplu şi celor ce-au rãmas

Şi a nu da nãdejde cã doar prin bunãtate
Şi prin credinţã mare , un om s-ar mântui ,
Salvându-se din moarte , scãpând de tot şi toate ,
Intrând în Paradisul ce astãzi i-ar primi !

Aşa precum gândirã , îndatã şi fãcurã !
Îl luarã dintr-odatã , zvârlindu-l înapoi
În faţa porţii-nalte ce , fãrã tevaturã
Se-nchise-n zgomot tare cu lacãtul greoi !

Rãmase omul singur , nevrând ca sã mai tacã ,
Gândind cu voce tare , ca omul necãjit :
“-Pesemne cã nici Domnul nu ştie ce sã-mi facã ,”
“Nici dracii cei de smoalã nu mã mai vor primit”

“Şi-n lumea-aceasta nouã , cuprins de-ngândurare”
“Rãmas-am de izbelişti , sortit din nou sã cad”
“Ca fiinţa primitivã , rãpus de închistare”
“În grea captivitate , legat de Rai şi iad !”

Plecã , dar , omul nostru , pe singura ieşire
Pe care n-o vãzuse cândva , de la-nceput ,
Fiind adâncit în gânduri , privind cu îndârjire
La soarta-i nedecisã în care s-a pierdut

Şi fermecat de lumea ce se-ntindea-nainte ,
Îmbãrbãtat de vise , destinul şi-l vedea ,
Simţind cã Domnu-n Ceruri veghea cu luare-aminte
La buna lui credinţã ce nu şi-o ascundea !

Ajunse într-o searã , prin ruga-i creştineascã ,
La porţile cetãţii ce se vedea prin nori ,
Departe de suflarea cea rea şi nefireascã
A locului din care plecase de cu zori ,

Ştiind cã în cetate putea sã-i fie bine ,
Vãzând pe drumuri omul cinstit şi-apropiat
Având de toate cele , privind pe orişicine
Ca musafir de vazã , distins şi elevat !

Ce nu ştia , dar , omul , trecut acum prin multe ,
Era cã într-o clipã , când îi cereai ceva ,
Localnicul de-acolo , prin calcule oculte ,
Spunea pe datã preţul , umflat cu TVA !

De ţi-ar fi fost şi sete , şi foame dintr-odatã ,
El ţi-ar fi dat de toate , dar ţi-ar fi socotit
La ultima centimã , şi pâinea minunatã ,
Şi vinul ce pe masã cumva ţi s-a servit ,

Venind apoi cu nota de platã într-o mânã ,
Luându-ţi banii iute , apoi plecând şi el
Sã mai serveascã-n tihnã alt om , ori vreo bãtrânã
Ce-ar mai avea bancnote ascunse-n portofel !

De-ai fi cerut o canã , spre-a bea de la izvoare
Puţinã apã rece , ca omul obosit ,
Cu toţii ţi-ar fi dat-o , dar aşteptând cu-ardoare
Sã scoţi din pungã banul pe care l-ai dosit !

Nici vorbã de dreptate atunci când n-ai bãnuţul
Şi foamea te îndeamnã s-apuci pe “cãi lumeşti” ,
Cãci eşti închis în temniţi ca robul şi ca şuţul
Pe care pretutindeni în lume-i întâlneşti ,

Iar preţul pentru hranã , l-a pus de-acum pe fugã
Pe omul care-n grabã de-oraş s-a-ndepãrtat ,
Fãcându-şi semnul Crucii şi înãlţând o rugã
Ca sufletul dintr-înşii sã fie-acum iertat !

Mergând apoi pe cale , vãzu o bãtrânicã ,
Zãcând neputincioasã , cu chipul rãvãşit ,
Având şi o cãsuţã cu o odaie micã
Şi cu acoperişul în parte gãurit !

“-Eu Doamne-s în putere şi ştiu ce e uitarea”
“Când lumea-i blestematã şi toţi îţi cer vreun ban !”
“Ajutã-mã Preasfinte sã pot sã fac lucrarea”
“Şi sã ajut o fiinţã aflatã la liman !”

Aşa gândit-a omul şi se-apucã de treabã ,
Vãzând acoperişul ce-abia se mai ţinea
Şi terminã cu dânsul , chiar fãrã nici o grabã ,
Spre fericirea fiinţei ce-acum se bucura ,

Iar dânsa se întoarse o clipã în cãmarã ,
Purtând în mânã banii ascunşi în buzunar
Şi vru sã-i dea rãsplatã aceluia de-afarã
Ce-i reparase casa cu-atâta sârg şi har !

Dar omul îi respinse , spunându-i cu rãbdare
Cã nu pentru rãsplatã de-acum s-a ostenit ,
Dar c-ar primi în tihnã o binecuvântare
Şi-o rugã de iertare de-un suflet osândit ,

Plecat spre cele sfinte , din iadul fãrã nume
Sã-şi caute menirea în Sfântul Paradis ,
Sperând sã mai gãseascã o vietate-n lume
Ce sã-l îndrume astãzi spre un atare vis !

Atunci , cu luare-aminte îl mai privi mãtuşa
Zâmbindu-i dintr-odatã cu înţeles uşor ,
Şi dispãru ca fumul ce-nvãluie cenuşa
Luând cu ea şi casa , spre cer plutind pe-un nor !

Se minunã cu fricã ‘cel om vãzând acestea ,
Şi merse mai departe , rostind cu glas tãcut
Cã nu va spune sigur , cuiva de-acum povestea
Trãitã-n ziua asta , cãci nu va fi crezut !

Ajunse la fântâna crescutã dintr-o datã
Pe margine de drumuri , izvor alinãtor ,
Şi dãtãtor de viaţã , cu apã preacuratã ,
Dar fãrã vreo gãleatã spre-a fi de ajutor !

În jurul ei , la umbrã , stãteau din întâmplare
Doi cerşetori în zdrenţe , cu mâna tremurând !
“-Cu Dumnezeu-nainte !” Le spuse cu-ndurare
Venind , dar , omul nostru , pe cale tot umblând !

“-Eu nu am bani de-acuma , spre a vã da pomanã”
“Şi-s prea sãrac în straie spre a vã îmbrãca !”
“Dar vãd cã la fântânã acum nu-i nici o canã”
“Spre-a potoli din setea celui ce-ar vrea sã bea !”

“Voi lua acum cu mine un lemn scobit de mânã”
“Şi-oi coborî-n afunduri , ca apa sã o scot “
“Spre-a fi ca niciodatã , un dar de la fântânã”
“Creştinilor ce astãzi de sete nu mai pot “

“Iar de veţi vrea vreodatã sã mulţumiţi de-acestea”
“Cuiva , de bogdaproste , cu Domnul sã vorbiţi “
“Îngenunchind în Faţa-I şi dându-I iute vestea”
“Cã pãcãtoşii lumii sunt , iatã , pocãiţi !”

Se bucurarã foarte cei doi de la izvorul
Ce sta în pãrãsire , crezându-l toţi secat
Şi lãudând pe Domnul , sorbirã din ulciorul
Scobit în lemn de tisã , de-un trecãtor ciudat ,

Iar omul nostru vesel , purcese mai departe ,
Vãzând de-acum pe dealuri , cetate şi oraş ,
Cu metereze drepte , sclipind în soare-aparte
Vestind cã mântuirea se aflã la doi paşi !

Ajunse cãtre searã la zidul cãtre care
Tânjeşte-n timpul vieţii oricare muritor !
Bãtu senin în toaca aflatã la intrare
Şi îi deschise uşa un chip surâzãtor ,

Ce-l întrebã-ntr-o doarã ce vânt acum l-aduce
Prin locuri neumblate de om nemântuit !
El se-nchinã în faţa-I , fãcându-şi Sfânta Cruce
Şi-I spuse-a lui poveste , sperând a fi primit !

“-Prea bine !” I se spuse ! “Pofteşte-acum cu Mine”
“La Domnul ce-nsoţit-a din veacuri drumul tãu !”
“Cãci El în Sfânta-I milã , S-a bucurat în Sine”
“Vãzând cum pedepsirea te-a curãţit de rãu !”

“Tot Domnul din cetate , te-a scos din murdãrie “
“Fãcând pe draci sã vadã cã tu te-ai cam schimbat !”
“Tot El ţi-a scos în cale , oraşul dintr-o mie”
“În care nici un suflet nu poate fi mişcat “

“Iar blânda Mãtuşicã , cu casa dãrâmatã”
“Pe care-aI fericit-o , dorind rãsplatã-n cer”
“A fost , precum se ştie , chiar Maica Preacuratã”
“Punând la încercare un om cu trai mizer !”

“Cei doi de la fântânã , cei una cu pãmântul ,”
“Erau de bunãseamã doi “cerşetori” de soi :“
“Iisus Nazarineanul precum şi Petru Sfântul”
“Pe care-l vezi în faţã prin Viaţa de Apoi ,”

“Şi-acum , vom merge darã spre Domnul ce aşteaptã”
“Sã vadã cum aratã un suflet mântuit”
“Doar prin a lui putere şi prin credinţa dreaptã”
“Ce-au transformat în înger un om nechibzuit !”

Acestea fiind spuse , se îndreptarã iute
Spre-o casã mititicã ce-n calea lor stãtea ,
Intrând de bunãseamã , cumva , pe neştiute
În lumea fericitã ce-acum îi aştepta ,

Iar Domnul se întoarse-ntr-o clipã de tãcere ,
Spre ei , cãci ce vãzuse prin lume L-a mâhnit ,
Având în ochi şi lacrimi nãscute din durere ,
Dar şi o bucurie spre-un suflet izbãvit !

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
«Cenaclul Literar Online»
«Noduri şi Semne»
Revista literară Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
Petre RAU, Judecata de apoi / Il giudizio finale, antologie de poezie romano-italiana, Ed. InfoRapArt, 2011
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALURI DE LITERATURĂ
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Contact
Istoria cenaclului
Membrii fondatori
(1983-1989)
ONOMANTIA
Revista literara BOEM@

DONATI
PENTRU CULTURĂ

  Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE     PROZĂ     ESEU     TEATRU     UMOR     DIVERSE     BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@edituraboema.ro              Copyright © 1999, 2002 - ANA & DAN