Neţesãlat de nimeni, nechez a desfrînare
şi o mai iau spre gîrlã ca sã botez profeţi,
dar mi se face foame şi intr-un calendare,
pribeag, în pustnicie, sã caut albi bureţi.
Spinarea mea cu focuri şi braţul meu de apã,
mãturãtori de basme şi îngeri demodaţi ‒
tot plînge mitocanul cã-i creşte prazu-n mapã,
tot ies fecioare-n poartã sã rîdã la soldaţi.
Dar s-a gripat cocoşul, cîntã pe nas ca popii
şi-amuşinã jandarmul cu-o ţuicã de-mpãcat
cînd sciţii şi sarmaţii rãsar pe buza gropii
cu ochii lor cei galbeni, plini de pãmînt uscat.
O, Doamne, cîtã boalã în Feţi-Frumoşi şi-n iarbã
şi cîte trenuri goale prin gãri de rendez-vous…
Cãlare-n stog de fînuri aştepţi pruna sã fiarbã
şi unui porc cucernic îi spui blajin: te du!
De ţi-ar mai creşte-n braţe femeia idealã
s-arunci prin primãrie cu şapca dupã cîini,
parc-ar trozni istoria din cuie a rãscoalã,
parcã Pilat din ceruri s-ar mai spãla pe mîini.
Podeaua-i desfiinţatã, cresc flori în dormitoare,
trec potere prin vise cu gloanţe de-mprumut,
fîntînile, magnetic, sug pescãruşi de sare,
dintr-un genunchi bea apã tot veacul ce-a durut.
Putea pe-aici sã fie un port şi nişte vase,
şi bãcãnii cu muzici, şi şunci, şi-un pod de grîu,
dar s-au trezit pungaşii furînd din maluri oase
şi strepezind lumina prin scoicile de rîu.
