Strãbunicii noştri purtau cuşmã,
Şi-n chimir cuţite late,
Se mândreau cu-a lor ţãrânã
Şi aspri la mânie,
Spuneau cuvintele pe jumãtate.
Bunicul meu purta tot cuşmã,
Şi m-a învãţat sã am ascuns-n şurã,
Un galben, un argint, o-mbucãturã,
În opincã, ori pe undeva prin bãtãturã.
Bunicul tãu, se purta la frac şi pãlãrie
Şi mândru de-a sa lene,
Pricopsit cu-un plod şi o muiere,
A plecat o viaţã-ntreagã,
Sã gãseascã,
Reţetarul pentru bragã.
Eu am purtat cãciulã şi fes
Şi invidios pe al meu tatã,
Am adunat în mine,
Plãcerile din lumea toatã.
Tu, descoperitule,
Cu pãrul tãu cãzut devreme,
Desfrânat te-am mai crescut în toate
Şi ne-ai pierdut la toţi mândria,
Capul tãu plecat privit din spate,
Pare-un nimb.
Dar nu e nimb,
E un cerc cu douã toarte,
Ah! În loc de-arginţi ascunşi prin bãtãturã,
Trebuia sã fi ascuns o cuşmã.
|
