...zgomotul ploii adormea pe trupurile noastre.Şi trupul ei mã ancora în realitate şi priveam lumina ce pierea, dizolvându-se în negura grotei şi inspiram parfumul pãrului ei şi simţeam cum trupul meu se hrãneşte cu trupul ei şi ascultându-i respiraţia,am închis ochii şi am revãzut clipa întâlniri....
Mã adãposteam de ploaie în staţia de autobuz şi fumam şi simţeam cum depresia se cuibãreşte în gândurile mele şi privind prin ploaie,am vazut o tânãra frumoasa ieşind din librãria de peste drum şi a alergat spre staţia de autobuz şi instinctiv m-am retras într-un colţ şi ea a intrat sub acoperişul din sticla al staţiei şi mi-a zâmbit şi i-am zâmbit şi eu întrebându-mã cine-i aceasta fãptura şi spre ce viitor se îndreaptã şi mi-am coborât privirea spre asfaltul plin de chiştoace apoi mi-am ridicat privirea şi am observat cã mã priveşte şi am zâmbit şi mi-a zâmbit şi ea şi zâmbetul ei pãrea un rãsãrit ce învioreazã viaţa şi timpul şi m-am simţit învãluit de dorinţã dar n-am îndrãznit sã-i vorbesc şi mi-am întors privirea spre ploaia ce se prãvãlea din ceruri şi am simţit cã mã prãbuşesc şi eu şi mi-am aprins o nouã ţigarã şi am început sã-mi pregãtesc strategia de abordare dar sosirea autobuzului mi-a frânt elanul
şi ea a urcat în autobuz şi privirile noastre s-au întâlnit din nou şi am vãzut regretul din privirea ei şi autobuzul s-a îndepãrtat...
Şi ea s-a mişcat uşor şi pãrul ei s-a revãrsat peste chipul meu zmulgându-mã din visare şi mã ridic într-un cot şi-mi aprind o ţigarã.Şi o fumez ascultând strigãtul picãturilor de ploaie ce se zdrobesc de stânci şi renasc în note muzicale şi plutesc strãlucind...
Şi-mi amintesc cu plãcere,ziua în care urcam scãrile mustind de dorinţã şi am auzit zgomot de cheie rãsucitã în broascã şi o uşã s-a deschis şi o bãtrânicã m-a privit şi a observat buchetul de trandafiri şi mi-a zâmbit şi i-am zâmbit şi eu şi mi-am continuat ascensiunea şi ajuns în faţa uşi,m-am oprit şi timp de câteva secunde am ascultat tãcerea încercând sã mã calmez apoi am ciocãnit şi Maia mi-a deschis şi nu-mi amintesc ce i-am spus înainte de a-i dãrui buchetul de trandafiri...
Şi simţind cã se înghesuie în mine,o învelesc cu geaca mea şi fiorul stârnit de aerul rece ce se lipeşte de spatele meu,îmi aminteşte de excursia din Predeal...
Ploua şi ne-am adãpostit sub un brad şi-mi amintesc cã o ţineam în braţe în timp ce spatele meu simţea sãrutul vântului şi al picãturilor de ploaie şi am sãrutat-o pe ceafã apoi mi-am ridicat privirea şi prin ploaie am zãrit o cabanã şubredã ce se sprijinea cu umãrul pe o stâncã golaşã şi simţind cã Maia tremurã de frig,am luat-o în braţe şi am urcat poteca şi am deschis uşa cu piciorul şi am intrat în cabanã şi am fost învãluiţi de mirosul de mucegai şi de lemn putred şi am aşezat-o pe Maia pe pat şi am închis uşa apoi am deschis uşile şifonierului şi am gãsit o pãturã şi am aşezat-o peste Maia apoi m-am aplecat şi am ridicat scaunul de pe podea şi l-am rupt şi am aprins focul în şemineu apoi am scos pachetul de ţigãri din buzunar şi am constatat cã nu se udase şi mi-am aprins o ţigarã şi m-am întins lânga Maia şi am fumat ţigarea,privind perdeaua zdrenţuitã de la unica fereastrã...şi Maia se trezi şi se întoarse cu faţa spre mine şi mã sarutã apoi vazu icoana de pe perete şi zâmbi.
-Cabana asta a aparţinut unor oameni credincioşi!
-Ce te face sã spui asta zic eu şi-mi ridic privirea şi zâmbesc,ai vãzut idolu’!...
-Da şi nu fi rãu zise ea şi se cuibãri la pieptul meu.
-Nu sunt rãu,sunt realist.Toate religiile au fost construite pe idolatrie şi pe naivitatea oamenilor!
-Ai dreptate zise Maia şi îşi aşezã capul pe umãrul meu şi mã sãrutã pe obraz apoi se întoarse cu spatele la mine şi privi flãcãrile ce dansau în şemineu.
-Oare cum erau oameni ce au locuit în cabana asta.Ce vise aveau?
-Nu cred cã locuiau permanent aici.Veneau doar în concediu zic eu şi îi sãrut pãrul.
-Oare s-au iubit în acest pat?
-Da şi cred cã s-au iubit şi pe podea,în faţa şemineului.
-Romantic...
-Da e romantic sã stai în faţa şemineului şi sã-ţi îmbrãţişezi iubita şi sã asculţi urletul vântului!
-Îmi doresc o cabanã micuţã şi retrasã undeva în inima codrului şi un râuleţ sã curga pe lânga cabana şi sa-mi povesteasca legende nãscute din iubire zise Maia şi închise ochii şi liniştea coborî ca o pudrã misticã şi adormirãm îmbrãţişaţi...
Şi-mi amintesc cã m-am trezit în miezul nopţi şi ea dormea frumos şi am sarutat-o pe frunte şi m-am ridicat din pat şi am aprins o ţigarã şi am ieşit afarã şi am privit stelele în timp ce picaturile de ploaie se sfârşeau prãbusindu-se de pe frunze şi am aruncat ţigarea şi am intrat în cabanã şi am aprins focul în şemineu şi am fumat o noua ţigara sprijinit cu spatele de pat.
-De ce nu dormi mã întrebã Maia trecându-ş mâna prin pãrul meu.
-Mi sa parut cã-i frig în camera şi am aprins focul şi dacã tot eram treaz,m-am hotarât sã fumez o tigarã zic eu,privind hipnotizat,dansul focului în şemineu.
Şi Maia se ridicã într-un cot şi îşi trecu mâinile prin parul meu apoi îşi aprinse o ţigarã.
-E minunat!...
-Ce-i minunat?...
-Focul...e frumos şi distrugator în acelaş timp!
-Pare un suflet ce mistuie tot...în cautarea iubiri!
-Pierdute?...
-Da şi privindu-i tânguirea,realizez profunzimea dureri...şi-mi imaginez cum e sã fi singur şi durerea sã urle prin toate simţurile tale zic eu fixând flãcarile ce se unduiau apoi se mistuiau una pe cealantã si renãşteau înãlţându-se spre înaltul limitat de soartã...
Şi simţind cã se petrece ceva în sufletul meu,Maia mã sarutã pe gât apoi cu o mişcare uşoarã,îmi dãdu capul pe spate şi mã sãrutã.
-Vorbele tale zise ea sarutându-mã din nou,sunt misterioase şi se unduiesc asemeni oceanului ce oglindeşte chipul luni şi degeaba încerc sã le pãtrund înţelesul!...
-Ştiu cã sunt ciudat zic eu şi-mi ridic capul şi arunc chiştocul în şemineu apoi mã ridic de pe podea şi mã întind în pat şi o îmbrãtişez şi ea se cuibãreşte în braţele mele.
-Şi te iubesc pentru cã eşti ciudatul meu zise Maia şi închise ochii şi adormi în timp ce eu ascultam respiraţia ei şi de undeva din înaltul destinului,se porni o adiere şi Morfeu intrã în camerã şi înlanţuindu-mã cu bratul lui,mã ridicã şi mã purtã spre tarâmul lui,cel plin de speranţã şi chicot de veselie...
* * *
Şi simţind cãldura trupului ei,deschid ochii şi zâmbesc.
-Ai dormit bine?
-Da zise ea şi se cuibãri în braţele mele.
-Ploaia s-a oprit zic eu sãrutându-i pãrul.
-Ştiu dar n-am chief sã mã mişc,e atât de bine în braţele tale!
-Ştiu zic eu şi îi sarut pãrul apoi mã ridic într-un cot şi-mi aprind o ţigarã,cred ca ceilalţi sunt îngrijoraţi.Lipsim de câteva ore!
-Ştiu zise Maia zâmbind,lasã-i sa se îngrijoreze!
-Eşti rea!...
-Nu sunt rea.Doresc sã prelungesc aceste momente zise ea şi se opri când auzi zgomot de paşi si amândoi priviram spre intrare şi o vazuram pe Matilda şi pe iubitul ei Grigore.
-Aici eraţi zise ea suparatã,noi va cãutãm ca disperati şi voi vã iubiti!
-Vina îmi aparţine zic eu şi mã ridic în picioare apoi o ajut pe Maia sã se ridice.
-Hai sã mergem,ceilalti sunt la hotel zise Matilda şi ieşi din peşterã urmatã de iubitul ei,în timp ce noi ne îmbrãţişãm şi ne sãrutãm.
-Te iubesc zise Maia şi mã sãrutã şi cred cã trebuie sã facem pasul cel mare!
-Care pas zic eu gândindu-mã cu teamã la casatorie.
-Pasul acela mare...în care ne mutãm împreunã zise ea şi mã sarutã apoi mã luã de mânã şi ieşirãm din peşterã şi ne scufundarãm în lumina apusului...
