....sunt singur în camerã şi simt cã mã scufund în oceanul gândurilor negre şi mã agãţ de realitate şi deschid ochii şi privesc tavanul şi ascult tunetele ce se unesc într-o avalanşã şi se prãbuşesc şi se dizolvã în noapte.
Apoi fulgerul sfâşie cerul şi primele picãturi de ploaie se zdrobesc de geam şi mã ridic din pat şi deschid fereastra şi inspir aroma umedã a ploii în timp ce vântul îşi întinde aripa şi se înalţã şi se prãbuşeşte cu ploaia ce cade cu furie.
Şi fulgerul loveşte din nou şi sfâşie cerul,luminând pentru câteva secunde,parcul de peste drum.Şi vãd o tânãrã ce stã ghemuitã sub un ştejar şi aud tunetul ameninţãtor şi închid fereastra şi trag pe mine,o perche de blugi şi un tricou apoi i-au umbrela din cuier şi ies din apartament şi cobor scãrile în fugã şi ies în ploaie şi deschid umbrela şi pornesc spre tânãra ce nu mã vede.Pare pierdutã într-o lume a ei şi mã apropii de ea şi-i vãd chipul brãzdat de apã şi realizez cã apa ce se scurge pe chipul ei,amplificã frumuseţea trãsãturilor chipului ei.Şi mã apropii de ea şi mã aşez pe pãmântul ud,astfel încât,stãm amândoi sub umbrelã şi ascultãm serenada tristã a ploii.
Şi simţindu-mã lângã ea,tânãra îşi schimbã poziţia şi se ghemuieşte lângã mine cãutând sã se contopeascã cu cãldura trupului meu.Iar eu,îmi aşez mâna peste umerii ei iar ea îşi aşeazã capul pe umãrul meu.
Şi stãm nemişcaţi şi savurez parfumul ei şi realizez cã în jurul meu,viaţa zideşte o poezie iar eu şi ea,suntem un vers ce se contopeşte....şi zâmbesc cuprins de dorinţa de a o sãruta.Dar mã abţin pentru cã nu vreau sã creadã cã sunt un ciudat şi-mi aprind o ţigarã şi privesc blocul în care locuiesc.E cenuşiu şi pare o stâncã din bazalt ce-mi sfideazã vremelnicia şi realizez cã sunt o umbrã pe zâmbetul timpului...
Şi tânãra îşi ridicã capul de pe umãrul meu şi cu mâna dreaptã îşi aşezã pãrul dupa ureche.
-Îmi dai şi mie o ţigarã?
-Da zic eu şi deschid pachetul şi-i privesc mâinile în timp ce scoate o ţigarã din pachet.
-Cu ce te ocupi o întreb eu dupã ce îşi aprinde ţigarea.
-Sunt singuraticã de profesie şi pentru a ucide tacerea,îmi place sã cânt la vioarã!
-Exact cum bãnuiam zic eu zâmbind, ai mâinile fiine şi le mişti cu graţie!...
-Dar tu cu ce te ocupi ma întreba ea zâmbind.
-Pãi!...lucrez într-un anticariat!
-Şi-ţi place ce faci?
-Da zic eu aruncând chiştocul ţigãri,iubesc mirosul de vechii şi iubesc cãrţile pentru ca au o aromã unica...de parcã înmagazineazã timpul între coperţile lor!
-Şi instrumentele muzicale,înmagazineazã timpul în ele şi-l revarsã apoi sub forma muzici zise tânãra privind cerul,s-a oprit ploaia!
-Pãcat zic eu închizând umbrela.
-Pãcat?
-Da,pãcat zic eu zâmbind,m-am simţit minunat lângã tine!
-Şi eu zise tânãra şi se ridicã în picioare.
-Ce faci,pleci întreb eu şi mã ridic de pe pãmânt.
-Da zise tânãra privind strada pustie.
-Te conduc pânã acasã?
-Nu mulţumesc,locuiesc în apropiere!
-Înainte de a pleca zic eu ascunzându-mi emoţia,îmi spui numele tãu,eu sunt Augustin!
-Încântatã de cunoştinţã zise tânãra zâmbind şi mã îmbrãţişã apoi se îndepãrtã şi dispãru dupã colţul strãzi.
Şi mânat de dorinţa de a o vedea pentru ultima datã,alerg pentru a o ajunge din urmã dar ea a dispãrut iar eu stau în mijlocul strãzi şi privesc deznãdãjduit,singurãtatea ce se ridicã din tãcerea strãzi....
