Am încercat o vreme sã mã plimb printre cei vii ca şi cum nu eram doar o fantomã, dar murisem...
Iar fantomele sunt transparente şi strãvechi, şi poartã-n jurul lor, ca o hainã de iarnã, o fortãreaţã ridicatã din toate cele de care s-au lepãdat şi toate cele ce le-au urmat pe-acestea credincioase. În fantome nu se gãsesc nici frici, nici credinţe, nici averi, nici pãreri; dar nici culorile celor vii nu se mai gãsesc... toate le-au pãrãsit pe fantome, dragele de ele... Doar griul rãmîne.
Dar consistenţa lor de lapte şi fum se-ntrepãtrunde dintr-o datã cu tot! ...cu tot ce-a fost, tot ce este, toate cele ce vor fi sau nu, cu toate lumile de ici şi toate lumile de colo, cu suflete pierdute şi fraţii încã vii! Au dãrîmat fantomele, sãracele de ele, chiar şi fortãreaţa captivitãţi-lor şi s-au întins pîn-acolo unde nu credeau s-ajungã-n veci! Griul nu mai e, şi nici fantomele. Sunt chiar ei!
Cei din jur vor şti de la-nceput, de cînd vor pãşi pe treptele şi pe coridoarele unei fortãreţe care nu-i a lor, cã n-au ajuns la celãlalt, ci cã au intrat intr-un labirint care-acum se transforma repede ca viaţa în propria capcan-a minţii, iar mulţi se vor întoarce prea devreme din drum.
...nici mai apoi nu vor ajunge la celãlalt cãci celãlalt nu mai e.
