Tu te-ai nãscut în iarna primãverii,
În haina albãstruie a norilor pufoşi.
Lumea inundatã-n în ochii tãi sticloşi,
Îneca în dans toţi palmierii..
Atunci n-aş fi ştiut cã soarta-ngrozitoare
Ne va purta pe-o frunzã în derivã,
Însã frunza este doar decorativã,
Azi suntem martiri plutind pe mare.
Tu plângi zadarnic, printre sughiţuri reci,
Mã-ntrebi ,,Unde e mama?',
N-am ştiut ce sã-ţi raspund...
Încã n-am învãţat în noi sã navigãm...
Şi te apasã amarnic teama,
Când brusc ţi-ai dat seama
Cã ne scufundãm...
Te agãţi de mine, talisman nepreţuit,
Eu mã prefac cã ştiu a înota,
Poate ne ajutã cineva,
Sã ieşim nevãtãmaţi din infinit...
Însã, lunile trec precum o şoaptã
Pe care încerc sã n-o aud...
Azi vidul meu şi-al tãu e crud,
Sensul nostru-i marea moartã.
Supravieţuim cu apa ploii şi cu peşti
Pe care-i pescuiesc la întâmplare...
Precum o nãzuinţã la decapitare
Ce te împiedicã sa creşti,
O risipeşti pe mãruntaie, visuri,
O scufundare în abisuri,
Uiţi cã ai fost, vei fi şi eşti...
Dar am rãmas şi fãrã peşti,
Iar noaptea-i tot mai lungã, parcã,
Ce bunã ar fi acum o barcã
Pe care sã ne-ntindem visãtori..!
Te doare viaţa, te zbaţi de foame,
Copilul meu, te ţin îndurerat în palme,
Şi te privesc cum ţi-ai dori sã mori...
Erai un rãsãrit curgãtor prin dimineţi,
Pe geamul lor luceai precum un curcubeu,
Ştiam în sinea mea cã tu eşti Dumnezeu,
Când ne jucam trãiam un infinit de vieţi...
Surâsul tãu împodobea şi luna însetatã
De dragoste necondiţionatã şi-alint.
Viaţa mea, în schimb, n-a însemnat nimic,
Durerile mi le ţineam în vatã...
Cum aş putea, copilul meu, sã las
Sã te prãpãdeşti în viciu?
Sunt pradã acestui sacrificiu,
Opresc forţat timpul de pe ceas...
Sã pun capãt suferinţei sau sã te oblig
Sã rabzi lihnit, crezând într-o salvare?
Viaţa mea n-a însemnat nimic,
Dar viaţa ta zbiarã eliberare...
Scot cuţitul din buzunarul ros
Şi-l înfig în carnea mea zbârcitã,
Nu-ţi fie scârbã, gustul e de pui sau vitã,
Alung cu grijã carnea de pe os,
Şi te hrãnesc treptat, puţin câte puţin...
Sângele se varsã pe pârtia condiţiei umane,
Voi fi nevoit sã ajung şi la organe...
Vom învãţa de-a pururi sã trãim...
Marea se transformã într-un abator.
Pentru prima datã am surâs,
Lacrimile de pe chip s-au dus,
Totul este un incubator.
Liniştea învãluie instinctul animal,
Se ciocneşte timpul de razele materii.
e iarnã-n luna treia a primãverii,
când te-ntrupezi definitiv cu-n mal...
Te vei scãlda-n ocean de idealuri, -
Localnicii te prind uşor în braţe!
Dã-mi foc acum la droaia de speranţe! -
Eu sunt un craniu-ngurcitat de valuri...
