MI-e viaţa scândura pe care te întinzi
în drumul tãu adânc spre veşnicie.
când gheara nopţii viaţa mi-o sfâşie
o patã de luminã în goanã sã aprinzi...
Se stinge apoi, leşinã brav pe glie
Precum o mamã moartã ce-o cuprinzi,
Şi-o dai la peşti, tâlharului o vinzi,
Ştiind cã nimic în lume nu o mai învie...
Şi totuşi, lumea mea inundatã-n groazã
E îmbuibatã în votcã şi mercur...
Doar tu poţi spune cã viaţa mea conteazã...!
Doar tu îi poţi desena în zambet un contur.
Şi totuşi, firimituri de razã în palme-ţi se strecor,
În timp ce-n boalã obligat mã nãrui...
Nimic nu te dãrâmã! Durerile-ţi mã dor...!
Copilul meu, viaţa mea ţi-o dãrui...!
În mine plouã discontinuu, afarã e cuptor...
Nimic nu te atinge, durerile-ţi mã dor.
