Speranţe n-am. Iubire n-am. Sunt veşnic falit!
N-am nici scopuri sau visuri abstracte.
pânã şi tristeţea-i cumpãratã-n rate.
de tot ce-ar fi fost bun eu sunt golit...
m-am sãturat în lume sã exist
ca o piatrã ponce ucisã-n râu,
precum un vierme într-un lan de grâu.
Nu vreau sã mã prefac cã mai rezist...
Eu nu trãiesc. Sunt mort încã din faşã.
Şi-aş fi vrut sã fiu cimentat în Bellu.
Sã nu trebuiascã acum sã-mi fac felul.
Dar mama, din pãcate, a fost prea laşã...
Sunt însingurat de ani de zile şi n-am
În suflet decât o dozã fadã de anxietate.
Şi-n zâmbet port aceeaşi singurãtate,
Pentru care am dat şi ultimul meu ban...
Astãzi, eu am ajuns la capãtul vieţii,
Deşi, sã o trãiesc deloc nu am ştiut.
Şi-aceste versuri le scriu într-un minut:
,,În lumea voastrã, n-au ce cãuta poeţii...!'
