ne-am şerpuit amarnic într-o clipã
şi-am alungat vecia dintre noi,
când am vândut şi pacea pe-un rãzboi
plãmãdit în fumul meu din pipã.
m-am ghemuit în poala ta, femelo,
fumând de parcã-n lume n-ar fi haos.
şi-am povestit tãcând în naos,
iubindu-te exotic ca Othello.
prin mine timpul nu mai umblã
desculţ cu paşii laşi, mãrunţi, infirmi...
topindu-ne, uitãm sã ne iubim,
şi astfel devenim, în poala lui, o umbrã.
tãcerea ne ascute-n suflet simbioze,
şi-n oaze de mister amãrãciune.
afarã anarhia se surpã-n pasiune,
şi amoru-i picurat pe-un pat de roze.
umbrele-s doar vagi metamorfoze
prefãcute-n visuri şi metaforã.
se vor uni cu corpul tãu de anforã,
creionând un trup de-apoteoze.
Nu te speria! Astãzi plouã cu necrozã.
Iar noi visãm gravaţi printre mizerii,
pe podeaua arsã de bacterii,
prin noroiul negru de psihozã.
visãm, visãm, hipnotizaţi de-amor,
ne asamblãm din vise. Ne golim...
zdrobiţi de moarte, uitarãm sã trãim.
Respirându-te, eu nu mai ştiu sã mor.
eu am visat şi te-am luat cu mine,
în fum de pipã, în aburi de fãclii.
când te privesc, eu uit cã voi muri
tu eşti Imperiu, eu sunt doar ruine.
La fereşti lumea-i invadatã de nazişti.
iar dacã vom pieri, iubito, într-o explozie,
tu vei rãmâne dulcele venin dintr-o ambrozie,
şi eu voi fi uimit cã încã mai exişti.
şi dacã e sfârşitul, eu voi fuma o pipã,
golit în poala ta de orice vis.
noi l-am trãit deja într-un abis,
şi totul n-a durat mai mult de-o clipã...
