eu am rãmas fãrã timp, iubito!
nu am nici bani, nici glorie sau faimã,
eu sunt sãrac lipit, iar pe sub hainã
aceastã viaţã încã n-am trãit-o.
Bolnav, sudat în rime demodate,
m-am izolat în whisky şi sonete,
iar pielea mea-i o hartã de regrete,
lãsând în umbrã doar anxietate...
trãiesc defunct, golit de orice razã,
Iubindu-te când ninge cu holerã...
eu ştiu cã-n mine eşti prizonierã,
de aceea, dacã mor, tu vei fi treazã.
şi timp şi spaţiu şi vise-mi sângereazã,
Iar în norii râncezi se-nşirã baionete.
noi, în faţa lor suntem marionete,
dar pe tine totuşi te cloneazã.
Dacã-ai rãmâne astãzi fãrã font,
doar o schiţã sau anomalie,
Tot am trãi etern în armonie,
Ca doi soldaţi ucişi pe front.
Dar mintea mea nu mai viseazã,
Iar clona ta-i subtil o imitaţie.
eu sunt amorfã, tu eşti inovaţie,
lira mea din strofe te creeazã.
Dar spui cã nu mai crezi în poezie,
Şi cã romanţa-i veche, retrogradã.
Las-o atunci, iubito, sã se ardã,
Un vers, un laş, o fantezie...
Te voi iubi la fel de anacronic
Ca o vioarã albã tremurând. Şi-apoi,
Priveşte-mã, cum ţi-ai dorit, arzând
În lanţul meu romantic şi demonic.
Eu n-am niciun talent. Îţi scriu postum.
Eu nu mai sunt iubitul tãu cel tandru,
Mã spânzur astãzi de un candelabru,
Şi-n faţa ta, iubito, mã descompun...
Alte braţe pe corpul tãu se plimbã,
Şi-n gândul tãu eu nu mai sunt demult.
Iar lira mea acum e un tumult
Ce sângereazã veşnic în oglindã...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
destul de tristã, cu o consistentã notã de reproş şi pesimism, dar frumos scrisã.
