ce-ar mai fi de spus despre mine
despre ce aş mai putea sã
scriu
ce nu s-a spus
în ce ruine m-aş camufla
ce ruşine ar mai spulbera
cripta
în care
m-am sfãrâmat
ateu
negru
şi izbândã eşuatã
clovnii încep sã plângã
de cripta mea sfãrâmatã
e ora destinelor înşirate
pe un catafalc
de metal
din venele acestea tãiate
ţâşneşte defensiv
un pumnal
în cripta unui ochi de metal
al cãrui captiv mã declam
un sor rugineşte-n pupilã
iar raza-i e o patã lihnitã
pe geam
zorii sunt beţi de vibranium
şi noi ne-mbãtãm cu arsenic
pe geam se scufundã
amiaza în oceanul livid
şi astenic
plouã cu vin şi uraniu
e ora destinelor eşuate
a negrilor
cãrora
din trupuri
organele au împietrit
înainte de a fi mâncate
de-acelaşi abis
infinit
când totu-i mascaradã
deşert imaginar
adorm în cripta dinţilor tãi
o dulce pradã
şi cancer pulmonar
în cripta ochilor tãi m-am ascuns
şi nu ştii cã miros
a traumã şi-a uraniu
nu ştii cã sunt prezent în negrul
vieţii tale
şi ce-ar mai fi de spus
despre mine
când viermii îmi izbucnesc flãmânzi
din craniu
