te-am aşteptat o orã şi un sfert sã ieşi din duş
şi mi s-a parut cã îmi ignori
într-adins
aşteptãrile
cã mã uiţi
flãmând într-o bulã de uitare
oferindu-mi hranã
iluzii
din care ai putea hrãni
doar urangutani
şi pisici
cu capete de bivol
şi stomac de cal
am cãlãrit
cândva o iluzie
sã ştii
dar am uitat sã-ţi spun
joia trecutã
când ne-am cunoscut
acum am ocazia de a îţi citi un
fragment din viaţa mea
orange
te cunosc de-o viaţã
ca şi cum joia trecutã m-am nãscut
te-aş putea numi sorã
mamã sau poem
dar nu ar fi incest
oare
dacã ţi-am atins cu speranţa de os
sânul stâng
mã întreb
cãci pe cel drept l-ai irosit
când cinai
cu cancerul
într-o debara
vineri
pe la şapte
dar multe sunt de povestit
dar o orã şi un sfert nu mã satisface
nu-ţi pot povesti nici mãcar
cum am cãlãrit pe iluzia
din care s-a plãmãdit
visul meu
acela de a mã putea lipi de tavan
şi de a te privi când
dormi
dar nu ar fi doar acesta motivul
mi-ar plãcea ca într-o sâmbãtã
dimineaţa
sã mã admiri gol
pe tavan
şi sã râdem ca doi puştani
în clasele primare
tu sã-ţi plimbi palma prin pãr
în timp ce lingi o îngheţatã
din vanilie
iar eu sã mã holbez
fermecat de copilãria ta
sã-mi fie ruşine cã mi-a fost ruşine
sã te doresc
sã te iubesc
aproape cadaveric
când te-am tot aşteptat de o orã şi
un sfert sã ieşi din duş
sigur
aveam prea multe sã-ţi spun
iar tu mã ascultai
plinã de spumã
şi creveţi
admirând confuzã sângele de pe pereţi
în liceu m-am îndrãgostit
de o femeie
oarbã
cât de sincer te poate iubi un om
atunci când nu te vede
era foarte frumoasã
avea picioarele mecanice
şoldul înfipt în organe
iar pe faţã
avea foarte mulţi pistrui
nu te cunoşteam atunci
dar semãna cu tine
poate de aceea mi-aş fi dorit-o atât
de mult
în oase
sã-i mãsor oftatul
şi sã numãrãm deziluziile
vieţii
cãlãrindu-le
într-un noian de visuri
am mai fost şi astronaut
în fiecare duminicã îi aduceam
mamei
compot de stele
se tot lãuda vecinilor
cã fiul ei a devenit un om important
dar n-a durat mult
şi în dispreţ cumplit
am devenit pescar de iluzii
luni în special
aveam oportunitatea de a visa
mai mult decât alţii
şi mai puţin decât ar putea contempla
un visãtor
era oceanul secat
la un moment dat
aproape cã am revoluţionat sensul
existenţei mele
citeam în barcã
mort de sete
un paragraf
de insomnie
şi mi se pãrea cã setea nu-i decât
o necesitate a firii
pe când firea mea nu era decât
o vâslã
paralizatã
în moment ce nu puteam fi de ajutor
nimãnui într-un vifor spart
şi-aşa m-am tot holbat luni de-a rândul
la secãciune
încat am simţit cã plutesc în atlantic
pe o umbrã de caiac planetarã
dar eu nu eram decât o vâslã tetraplegicã într-un infinit secat
mai am timp
sã-ţi povestesc despre cât de mult
m-a durut
când ai vrut sã pleci marţi
din simplu fapt cã sunt bolnav
dar boala e un amãnunt firesc
al vieţii
precum moartea sau însãşi viaţa
te ucide
ce vinã ar putea avea un trup
când devine o anomalie
ai încerca sã repari ceea ce
ai stricat
sau teama
neşansa
neonul negru al firii m-a fãcut
sã te iert miercuri
şi sã te iubesc la fel de mult ca joia trecutã
când te-am cunoscut
a trecut chiar o sãptãmânã şi
acum
ai crede dacã ţi-aş mãrturisi
cã te aştept de o orã şi un sfert
sã ieşi din duş?
