În mine oasele scrâşnesc a vâlvãtaie
cum timpul desfãşoarã în secunde
o muzã stearpã sedusã în fecunde,
sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie..
Viermii toţi din colon mi se desprind
ca-ntr-un abis se cern anchilozaţi,
(în mine-i haos), privesc întârziaţi
un vechi amor torcându-se-ntr-un rid...
port sadic ochii-n patru forme dilatate
precum stomacul moare a gastritã,
în schimb, picioarele mi se despicã.
mai suferã un ghips şi câteva cravate...
Plãmânii au fost devoraţi de cleşti
precum şi soarta-mi de tuberculoze.
aceeaşi placã ninge cu mimoze.
cu toate acestea nu mã mai iubeşti...
pacient sã-ţi fiu în ritmul tãu concav,
nu un model în palme de artistã,
iar tu sã plângi aproape tristã... -
ai mai putea iubi un om bolnav?
viaţa sã fie prizonierã în haine efemere
sã pieri şi tu iubind în tihnã un malad
şi toate-n jurul tãu miros a iad,
precum şi furnicile topite în artere...
suferind mã voi întoarce în anomalii,
ca un absurd defunct clocit în vale
lãsând în urmã umbre imateriale
ca o iubire netrãitã de stafii...
În mine timpul ţâşneşte încet a ciumã
crezând cã poate-i un viscol de o clipã,
ori poate-i doar un os ce se risipã
într-un corp anost foşnind a gumã...
n-aş fi rãmas în goanã, guralivo,
un biet îndrãgostit morbos
ai fi rãmas sculpturã între coaste
în locul cel mai sãnãtos,
naiv te-aş fi iubit fãrã motiv,
captivo!
decedat sã-ţi fiu în ritmul tãu suav;
şi ochii-mi storşi pe punte lângã soare,
şi sã duhnesc a viaţã şi a disperare...
ai fi iubit atunci un om bolnav?
