de ce-ai fugit din mine
dragã amintire
de-ai fi rãmas în sine
tumultul decupat?
ai fi mimat suspine
te-ai fi-mbrãcat în rime
şi-ai fi rãmas aievea
un vers neterminat
eu te mai caut încã
în rana cea adâncã
prin cea mai micã stâncã
gãsitã-n vast tranşeu
tu eşti credinţa noastrã
a celor cu inima albastrã
rãmâi şi veşnic timpul
în palme de ateu
şi cum mai curge-n sânge
chipu-i ce se frânge
şi cum se modeleazã
în ochiul care plânge
într-un sfârşit codat,
atunci chiar şi în vene
şi-n lumile supreme
tu vei rãmâne aievea
un vers neterminat...
