adineaori,
am aflat cã trupul tãu a fost muşcat
între colţuri
sever,
de cãtre pietre
şi te-ai fi fãcut piatrã;
aşa am auzit!
tot cu puţin înaintea algelor
ai fi tãcut între douã frunze
ce cad
veşnic
printre anotimpuri
şi-ai izbucnit secundã
din viaţa mea
rãsãrind,
aşa am simţit...
tot ce-a mai rãmas din tine
e lanţul
ochiul stâng
strâns între lacrimi,
aşa te-am vãzut;
ai fi fost
obrazul
tremurând printre
sãruturi,
aşa te-am pipãit
cu buzele
crezând ca eşti acul
ceasornicului
strivindu-l
cu umbra
limbii...
adineaori;
uitasem cã nu eşti
decât pata
ofilitã
a unei petale
iubitã încã-ntre
vesperale cugetãri
şi-ai fi fost parfum
de etern,
aşa te-am trãit
între douã
ciocniri de stele..
