Ca un sãrut pipãibil
este şoapta ta!Â
Sã nu uiţi clipa clipei în care sta-vom
cândva pe-o aripã de clipã,
ca un steroid eşafod sunt rezemat de
pleoapa ta, însuliţat,
vai, ce timp fãrã oase, de vei plânge, sã nu cumva sã te miri cã
sub staza renalã a pleoapei tale
vor dormita serafimi...
Nu-mi doresc sã-ţi schimb
tabieturile, acesta nu-i sacrificiu,
ci dorinţa de a iubi o altã persoanã
sub înfaţsarea ta, un miracol,
o mânã,
exişti? Ori fixare-mi eşti,
contemplare ce-mi eşti;
iluzie împãturitã în gleznã,
în talpa unui pantof câlcând
în noroaiele curcubeelor,
ne chinuim sã existãm, sa fim,
când am putea sã ne naştem,
fãrã sã ştim;
dezacord ori gleznã,
fereastrã ori piatrã,
frescã sau gresie,
ca o geamandurã-mi eşti,
dincolo de tine, de moarte,
se aşazã-n fiasco dorinţa,
ce scris oribil eşti,
mi-e teamã sã continui
discontinuitatea dintre tine şi verism
Sunt o baterie descãrcatã,
o zebrã mov, fãrã unde,
vai, ce curge luna pe umerii tãi,
aproape cã ţi-i mãnâncã,
ca un înger n-ai nimic împotriva
durerii a ceea ce este
atunci, sa nu uiţi ca scriu fãrã de a fi
îndrãgostit,
sã nu uiti ca atunci când n-am despre
ce scrie, scriu despre tine, sã nu uiţi vreodatã, stea,
cã-ti sunt cer fãrã sã ştii,
scrisul este viaţã pentru poet, n-are
timp sau spaţiu; trãieşte din
minciunã,
ah, ai sã uiţi vreodatã cã-ţi sunt
talisman
implantat în piele şi cã eu sufãr
în ghilotina acestui fier?
ce prizonier nenorocit îşi face cuib în
temniţa fiinţei tale...!
vai, de vei plânge, sã nu cumva sã te miri cã sub staza renalã a pleoapei tale
vor dormita serafimi...
