Ce trup, ce oase, ce buze pier sub soare!
în lacul cu urne cinerare
umbrele ard în scrumierã.
şi-ţi mãsor în glezne amoniacul, parcã tunã un templu deasupra ta.
în ochii tãi cad
plãceri nesãbuite.
Ce gât muşcat adânc, ce piele şi ce
chip rãsar prin lunã!
mã lasã sã-mi aşez lumina-ntuneric,
se zbate şi amurgul,
peste corpul oval al cerului,
şi-auzul groaznic al trenului
mã zgârie pierdut pe suflet...
O, fatã ţinutã-n lanţuri, pesemne
te-aş dezlega-n poeme, descãtuşat dragon,
te scalzi cu mintea prin undã de haiku.
te cheamã fulgerul de-afarã
sa vii, ţinutã-n lanţuri...
ratãcitã-n orgasme lirice, începusei
sã vomiţi gravura şinelor.
M-am culcat la sânul tãu blestemat,
jumate de sân,
ce curge fãrã sã se opreascã printr-un
izvor erudit.
şi-am plâns cu tine-n braţe,
înnoptam tãcuţi.
Ca şi cum trenul pãrea sã soseascã.
