Eşti imagine a beznei mele-n gând,
Siluetã bizarã te pierzi fãrã vis,
Asa cum şi eu ma pierd antipatic
La tine în ochi ca-ntr-un vechi paradis.
E noapte şi pare cum strigoii m-avântã
Intr-o grea simfonie cu fildeş barbar,
Iar in ochii tãi umezi ne pierdem
Ca-ntr-un vals nesfârşit în acest sanctuar.
Felinarul din piele-ti picteazã lumini
Pe sâni ori în coapse, pe un punct vaginal,
Iar infernul din noi se pierde umil
Într-un ochi ca-ntr-un dans abisal.
Te scriu de parcã-n mine atat a rãmas
Un chip dintr-o beznã feeric barbar,
Şi-acest cântec ireal sã-l pierd antipatic,
Cum ne scurgem pur sânge pe-un topit
patinoar.
