Si tu pasind pe malul apei linistite,
Tulburat ai din strafunduri cu atingerile tale;
Si marea va veni spre tine,
Sa te cuprinda doritoare.
Dar ploaia a nceput cand a -ncetat contactul-
Si ti plange deja dorul indurerata parca,
Doar de a se umple sa cuprinda pamantul,
Sa te recapete marea.
Si cad si frunze pentru tine,
Covor de dor si rosu sange-
Insangerata nebunie ; natura se distruge,
Murind ca pentru tine.
Si vantul parca-ti canta,
Jelind pierderea luminii tale.
Si-n gheata buze, ochi si frunzele,
De-nghetata inima ce are.
Si s-au oprit din inflorit salcamii,
Cand treci nepasator pe langa ei.
Azi nu-ti mai canta nici pasari,
Azi nu vei mai gasi pe cine vrei
Si te-a abandonat natura
Si cosmosul te-a refuzat,
Caci ti-ai pierdut prin nori inima
Si sufletul te-a blestemat.
Atei azteci te cheama parca,
Caci tu negi apartenenta la acesti zei,
Si nici iubirea si nici viata
Nu te definesc decat ca ei.
Si nici credinta, nici chemarea,
Nu ti ingaduie sa simti,
Ingaduindu ti disperarea
Ingaduindu-te sa-i minti.
Erai nemuritor, fierbinte,
Gaseai usile printre chei,
Caci totul invers tu traiai
Si te faceai ca simti doar pentru ei.
