Miresmele de tei au adormit oraşul,
Parfumul lui se-nalţã pânã la cer.
Coboarã Eminescu sã mai revadã Iaşul
Şi urma tinereţii cea plinã de mister.
Teiul din Copou, eminescian,
A rãmas talisman aici, pe pãmânt,
Sã ne-aminteascã, an de an,
Ziua când destinul poetului s-a frânt.
Prea tânãr a învãţat sã moarã ca Nessus,
Prea tânãr a plecat la Steaua singurãtãţii...
Ca Fãt-Frumos din lacrimã iubirii s-a supus,
Dar a gândit ca un înţelept la anii bãtrâneţii.
...............................................
Mai sunt în Iaşi romantici şi dor, şi poezie,
Şi teii în iunie încã mai înfloresc,
Dar nu mai e şi nici n-o sã mai fie
Un Eminescu -- geniul românesc!
