Când noaptea-i stãpânã-n cetate,
duhul cuvintelor tainic mã cheamã.
E timpul când se culege roua gândurilor;
avalanşe de gânduri, sub tâmplã-nnodate,
mã copleşesc şi mã înrobesc dorurilor.
Noduri gordiene pe care nu le pot dezlega.
Poate mi-ar trebui o sabie şi mie,
dar nu vreau sã rãnesc pe cineva.
Rãmâne ca singurã sã caut în noapte,
cuvîntul magic, dezlegãtor de toate.
Rãmîn singurã în noapte sã joc şah cu cuvinte;
cuvinte-pion, cuvinte-nebun, cuvinte cal-troian...
Şi sper, sper, dar speranţa, ca fata-morgana,
expertã-n amãgire,
se-ndepãrteazã mereu, fãrã oprire.
Şi ca-n ciclul saros, în fiece noapte,
o iau de la capãt, cu sfialã,
pânã la eclipsa totalã.
|
