urmeazã încã o noapte sub stare de asediu
ultimii trecãtori se grãbesc spre case
dupã ora închiderii
stã la pândã o boalã nemiloasã
dar cu nimic mai rea decât virusul
care ne-a cuprins inima
trec tramvaiele goale şi fantomatice
trece şi trenul de Constanţa
se grãbeşte şi el undeva
şuierul lui înconjoarã oraşul
azi ne-au promis cã vor face cumva
sã ne înmormântãm morţii â€ţmai creştineşteâ€
însã morţii încã n-au învãţat sã aştepte
prin oraş se plimbã tinerii îndrãgostiţi
ţinându-se de mânã pe furiş
sãrutându-se prelung pe strãzile fãrã felinare
oraşul pulseazã, palpitã, încã viu
ascunşi, oamenii pun la cale
petreceri de pominã
moartea, cochetã şi încercãnatã,
iese la plimbare pe înserat
mirosind a migdale amare
pantofii ei cu toc cui
strãpung liniştea de searã
priveşte în jur cu uimire
nimeni nu sare
nimeni nu scapãrã bricheta
sã-i aprindã frumoasei o ţigarã