A trecut crivãţul, nemilos,
desfrunzindu-mã de cuvinte.
Lupoaica albastrã
mi-a dat târcoale în fiecare searã.
Am chemat-o şi i-am pus dinainte
fiertura mea tulbure, amarã.
Am pierdut pe drumul înzãpezit
furca de tors, vârtelniţa fermecatã,
mãrul de aur
şi toiagul de fier, tocit.
Mi-a rãmas sufletul desfrunzit
şi sãrac, precum nisipul
din clepsidra zilelor.
Cum aş putea eu
sã rãscumpãr acest veac?
Doar în adânc, acolo,
în bobul de grâu, în glie,
stã primãvara mea,
întreagã, aurie.
Şi eu aştept primãvara,draga mea,poate cu ceva mai multa veselie.Frumoasa caracterizare şi un mod inedit de a transpune, în versuri ,bucuria venirii anotimpului vieţii,a renaşterii.
