Vine luna şi mã sãrutã pe frunte
prin geamul înalt şi oval.
Ai voie sã dansezi
toatã noaptea cu prinţul, Nataşa Rostova,
pe podeaua lucioasã
din salonul tãu de spital.
Mereu am jucat tot felul de roluri
în piesele altor vieţi.
Aleargã visele mele pe cai sãlbatici,
noaptea târziu, pe stradã,
întrebând felinarele, greierii singuratici â€"
spuneţi-mi, viaţa mea,
n-aţi vãzut-o pe undeva?
Cât e noaptea de lungã,
gândurile-mi valseazã, tãcut.
Aş putea sã mã strecor, atât de simplu,
muzã rãtãcitã, în versurile
unui poet dispãrut.
