Pe sub steaua ursitei trecea
un voievod fãrã de ţarã
iar poporul fãrã de voievod
încã-şi mai cautã steaua
pe drumuri, la rãscruce.
Mai întâi, se împodobeşte ieslea cu flori
crescute în furtunã
udate cu lacrimi
şi culese pe poteci de dor,
apoi, se încãlzeşte ieslea cu cãldura inimii.
Cãci iatã, steaua s-a oprit
deasupra ieslei.
Apoi, sfielnic, se spune
Voievodului fãrã de ţarã:
-Bine-ai venit de Crãciun, acasã,
în inimile noastre!
Acum, ieslea e pregãtitã
pentru Vestea Minunatã
şi strãluceşte.
