Noi doi ne ascundem
în iarba înaltã
acolo unde vântul trufaş al toamnei
cade secerat
ca un zmeu de hârtie
şi cât e ziua de lungã
tot nu îmi ajunge
sã-ţi şoptesc la ureche
o mie şi unul de nimicuri
şi încã o mie şi unul
aş mai inventa,
ca tu sã mã asculţi, mirat.
În ochii mei încã mai arde
biblioteca din Alexandria
în timp ce ochii tãi licãresc
ca un ostrov tainic,
liman unde barca am tras, la mal.
Ne-or cãuta spre searã
cu fãclii aprinse,
ne-or striga pe nume
iar noi, râzând, ne vom ascunde,
cãci eu nu ştiu sã mã înserez
când ochii tãi iubitori licãresc,
tainic ostrov, în iarbã.
