Prea repede am dat pagina,
prea repede.
Am uitat de cântatul cocoşului
când se-ntâlnea bunicul cu soarele
în iarba înaltã.
De obrazul proaspãt bãrbierit al tatãlui
din zorii dimineţii.
Am uitat de nesomnul bunicii
când ţesea pânã noaptea târziu
fire şi gânduri laolaltã.
Acum ştiu cã toatã neodihna lor
înseamnã iubire,
un fir neîntrerupt de iubire.
În spatele acestui şir trist de pãpuşi barbie
stã arcul perfect al braţului mamei
care-şi ţine copilul cuibãrit la sân.
Prea repede am dat pagina,
prea repede am pierdut
cãldura şi iubirea.
Eroii mei sunt oameni simpli
cu mâinile crãpate şi noduroase
şi obrazul plin de riduri
pe care, uşor se furişeazã
câte o lacrimã.
De aceea, pãpuşa barbie
are privirea de sticlã
şi zâmbetul pierdut
într-o lume cu super-eroi
care şi-a uitat rostul.
Ileana Cozânzeana e tot frumoasã,
iar Fãt-Frumos, neasemuit de viteaz.
La ce paginã am rãmas?
