Blocul meu pãtrat se destramã în aer
plutind ca o arcã în diluviul înserãrii.
Când am bãtut la porţile cetãţii
într-o valizã mi-am pierdut undeva
ceva din natura mea fireascã
(nici mãcar valiza nu era a mea).
Noaptea, lãtratul stingher al unui câine
are, desigur, la celãlalt capãt, o mahala.
La fel şi tristeţea mea are, cu siguranţã,
la celãlalt capãt, o cãsuţã veche
cu portiţã şi cişmea