Îi vãd pe vecinii mei din metrou
purtând aureola unei vârste de aur…
Vestala din templu… Cleopatra…
cavalerul cruciat… trubadurul…
Toţi - cu privirile în ecranele telefoanelor mobile
încremeniţi cu toţii în propria uitare…
Ce tainã porţi în tine, omule ?
Ce minunatã fãpturã ...
Mereu ne vindem singura avere â€" clipa
în schimbul unor cortegii de iluzii mişcãtoare,
mereu ne dãm puterea unor zei strãini
pentru nişte mãrgele de sticlã coloratã,
mereu ne este fricã
de ziua de mâine, de conspiraţii,
de reptilieni, de sfârşitul lumii,
de şoareci, de E-uri,
de apã, de nori, de soare,
de ceilalţi, de noi înşine,
mereu
aşa de uşor de stãpânit â€"
prin fricã…
Ce tainã porţi în tine, omule ?
Ce minunatã fapturã
pusã mai presus decât îngerii,
ce frumuseţe divinã,
frumuseţea dintâi
la care eşti chemat,
ce tainã porţi în tine, omule…
