Vã scriu din Basarabia, iubiţii mei
de pe pãmânt de dor, din depãrtare.
Când vor sosi la voi aceste rânduri,
eu voi fi dincolo de lume şi de zare.
Am zãbovit în viaţã cãutând dreptatea,
am încercat sã caut fericirea,
m-apasã ziua ca o lespede de piatrã
şi-acum, grãbit, îmi caut mântuirea.
Doar noaptea, liniştea e-atât de caldã,
cã simt sãrutul vostru de departe
şi-n pãr, abia ghicit, sãrutul morţii,
ca Prutu-nvolburat ce ne desparte.
Nu-mi cãutaţi zadarnic trupul muritor,
ca trupul zeului, va fi împrãştiat,
cãzut pe glie, mândru spic de grâu,
în lanul copt, cu ceru-mbrãţişat,
În rãsãrituri, în apusuri, în joaca de copii,
în tânãrul izvor de sus, din munte.
Suav zefir, am sã te-mbrãţişez, iubito,
şi-am sã-ţi rãsfir şuviţele cãrunte.
V-am scris, de fapt, sã vã repet, sã ştiţi,
cã totu-i dat de sus, aşa-i firesc.
Voi fi cu voi în fiecare zi, de-acum,
mereu, şi nu uitaţi cã vã iubesc.
Întorşi din zãri de fum, din nou acasã,
când ceasul sfânt în inimi ne va bate,
vom fi cu voi, mai vii ca niciodatã,
sã trecem Prutul, frate cãtre frate.
Versuri inspirate din ultima scrisoare trimisã familiei de cãtre ofiţerul Virgil Constantin Ionescu, dispãrut in luna iulie a anului 1941, pe frontul din Basarabia
