La cafeaua de dimineaţã
îi invit pe prietenii mei
cei cu chipuri de fum
(nici nu-i ştiu pe toţi dupã nume,
dar îi port pe toţi în inimã)
sã privim împreunã, prin ochii mei
rãsãritul de soare
Ziua mai stau de vorbã cu cizmarul din colţ,
mai cumpãr linguri de lemn de la o ţãrancã din Chitila
care-mi vorbeşte despre sfânta Vineri,
mai smulg buruieni de pe morminte,
mai ţin o colivã când se cântã â€ţveşnica lor pomenire...â€,
îmi mai învãţ copiii sã vorbeascã româneşte,
mai bãtãtoresc, cu paşii mei, potecile înierbate de munte
poate e puţin, dar eu cred cã va rãmâne poteca
Şi uite-aşa, zi dupã zi, am rãmas aici,
ca sã nu rãmânã neprivite
rãsãriturile de soare
peste plaiurile mele de dor
