E, România ţarã minunatã,
O ţarã cum n-a fost ea niciodatã.
Cu munţi de aur şi argint,
Ai dacilor ce nu mai sînt.
A fost o ţarã plinã de eroi,
Ce nici odatã n-au dat înapoi.
A fost o ţarã-n plinã glorie,
Cu sînge ea şi-a scris istorie.
Şi un imperiu mare a construit,
El Burebista cel mare şi vestit.
Dar n-a scãpat de nobilii mişei,
Ce-au împãrţit regatul între ei.
Nici Decebal, n-a fost iertat,
La rîndul sãu a fost trãdat.
La Sarmisegetuza în cetate,
Cu propria-i sabie i-şi face moarte.
Boierii l-au trãdat în ţara lor,
Şi pe Vlad Ţepeş domnitor.
Cînd turcilor tribut n-a dat deloc,
Vîndut de frate Radu cel Frumos.
Chiar Radu de la Afumaţi,
Şi el la rîndul sãu a fost trãdat.
Şi moarte în bisericã a cunoscut,
Cînd ţãrii binele a vrut.
Şi cu polonii, tãtarii şi turcii s-a luptat,
Dar nobilii lui Soliman s-au închinat.
Iar Petru Rareş fosta-au domnitor,
A fost trãdat de propriul sãu popor,
Trei ţãri Mihai Viteazul a unit,
Şi totuşi nobilii s-au rãzvrãtit.
Din ordinul lui Basta blestemat,
La Turda pe cîmpie asasinat.
Şi groaznic Brâncoveanu a sfîrşit,
Pe fiii sãi murind el ia privit.
Şi câte a fãcut el pentru ţarã,
Şi tot trãdat ajunsã ca sã piarã.
Şi Horea, Cloşca şi Crişan,
Trãdaţi au fost chiar de ţãrani,
De binele ce â€"au sãvîrşit,
Pe roatã traşi ei au sfîrşit.
Şi chiar Vladimirescu a fost trãdat,
De Alexandru Ipsilanti aliat.
Cã - n Tara Româneascã a vrut sã fie,
Doar pace, linişte fãrã hoţie.
Şi Cuza Vodã s-a luptat,
Pentru unirea cea urmat.
Şi drept rãsplatã alungat,
Din propia-i ţarã exilat.
Nici Ceauşescu n-a scãpat,
A fost trãdat şi împuşcat.
Orbiţi am fost, ne-am bucurat,
Şi acum purtãm în suflet un pãcat.
Şi dacã stai sã te gîndeşti,
Cã-n ţara asta-n care creşti.
Dacã trãdare n-ar fi fost,
Acum aveam şi noi un rost.
