Aninatã de doliul cuvintelor
o emoţie cu aripi de fluture
bãtând din aripi
a fãcut ca vulcanul inimii
sã erupã.
N-am riscat aripa
îngerului pãzitor.
Din lava clipelor negre
Am ieşit cãlcând pe zâmbete !
Am învãţat sã-mi fiu propriul
înger...
Respira timpul din pulsul meu
Iar eu rãmâneam paralizatã
într-un scaun de tristeţe !
Îmi fãceam din cearşafuri albe de amintire
cãmaşã de forţã.
Te aşteptam...
Şi tu erai un om al florilor.
Ţi-am spus cã nu sunt clepsidrã
Ca timpul sã-şi deşarte în mine nisipul!
Nu mai pot merge...îmi simt picioarele
movile de pietre
sclipind nimicuri.
Inima nu îmi mai bate...
Prin vene îmi şuierã clipa !
Îmi tot spui sã aştept
Dar în sentimentul meu
Clipa popositã
E un soare ce arde ,
Un amurg ce varsã în mine
Sânge de neinger !
Oricât ar înverzi ochii tãi...
şi mi-or întinde liene
sã mã sãlbãticeascã de lume,
Eclipsaţi de alţi ochi
vor orbi în propriul exces de luminã !
Voi îngâna zborul
emoţiei cu aripi de fluture...
Pânã când voi zbura iar...
