Pleoapele tac
Şi gândul ca un mort
Strãbate-n pasu-i rece
Retina.
Respir vise,
Trãiesc înãuntrul stelelor.
Inima e un univers de lumi proprii
Prin care mã plimb
Lãsându-mi suferinţa aninatã
De catargul realitãţii.
Acolo,
Eşti o floare de cearã aprinsã,
Cu fiecare petalã desprinsã
Mã acoperi.
Chem o umbrã
Şi-o luminã de înger
Ce ştiu cã nu mi te vor frânge !
Când mã trezesc
Cu fiecare secundã ce-mi inundã
tinereţea
Mã gãsesc a-mi fi tot mai strãinã.
Fluturii oglinzii
Mã încânta...
...în ochi stelele albastre crescute
pe buze maci sãlbatici...
Şi pãrul mi-e mai lung ca ieri...!
Dar eu le desenez pe aripi
Chip iubit
Şi iatã frumuseţea purã mã sãrutã
În pieptul tãu
Sunt eu,perfectã.
Când tu nu eşti
De drag rezist.
Sub soarele încã arzând
Inima-şi usucã petalele iubirii
Cu ele va topi gerul iernii
Ce va veni.
Când tu nu eşti
Eu scriu
Cautând sã-ndragostesc oamenii
De portretul sufletului meu
pictat de litere
Aşa-mi pare cã singurãtatea doare mai puţin.
Când tu nu eşti
Devin noaptea luminii.
Când tu nu eşti
Eu scriu
Cautând sã-ndragostesc oamenii
De portretul sufletului meu
te felicit Andreea reusit poem, m-am regasit in el.
