Nu mai visez, nici nu mai cânt,
Ţigara nu mai are gust.
Cafeaua mea-i tot mai amarã
Înconjuratã de ocarã-s
Tot mai atrasã de dezgust.
Nu mai zâmbesc, nici nu mai plâng,
Aveam clepsidrã, dar s-a spart.
Şi, iarãşi, timpul nu-mi ajunge
Speranţe vrea sã îmi alunge...
Tot mai departe de-al meu start.
Nu mai iubesc, nici nu mai beau,
Nici Bachus nu mã mai suportã.
Pahare de cristal am spart
Caci, iar, cuţite ne despart
Tot mai aproape de aortã.
Nu mai respir, nici nu mai vãd,
Cum lama, pielea îmi strãpunge.
De-acum mi-e veşnicie purã
Eu, dintr-o simplã scobiturã-s
Tot mai atrasã de-a respinge.
