da, în dimineaţa aceea frumoasã de varã
mi-am pierdut inima
aşa cum i se poate întâmpla unei femei, de exemplu,
atunci când îşi pierde cercelul sau perla de aur, pe care o poartã la gleznã
nu-mi mai amintesc unde
(existã atât de multe locuri în care îţi poţi pierde inima la Paris!)
de atunci rãtãcesc prin viaţa mea ca albatrosul lui Chareles Baudelaire
un â€ţcãlãtor înaripatâ€, scrutând orizontul peste oceanele lumii,
în cãutarea unui loc liniştit, unde sã-şi tragã sufletul
locul din stânga inimii mele este la fel de abrupt ca malurile Cascadei Niagara
îmi simt sângele muşcând din inima pietrei
vulturii îşi ascut ciocurile de crestele munţilor şi scot sunete guturale
â€În aceastã searã avem un om fãrã inimã de mâncat, dragi mei copii!†- par sã le spunã celor mici
nu ţi-am furat focul din cer, Doamne, ca Prometeu
sã fiu, la rândul meu, sfâşiat de vulturi
chiar şi fãrã inimã îţi slãvesc numele
Ia, Doamne sfinte, acvilele tale din viaţa mea şi dã-mi o inimã
pânã o gãsesc pe cealaltã...
