la capãtul drumului nu mai existã nimic. despre cer nici nu poate fi vorba. cerul e doar o iluzie cum ne spun oamenii de ştiinţã. cele lãsate în urmã la fel. nu-s decât nişte imagini într-un stik de memorie. dimensiuni mnezice de prisos. ce mai poţi face cu aceste imagini abracadabrante la capãtul drumului? acolo unde trecutul prezentul şi viitorul se întâlnesc într-un punct. acolo unde lumina şi întunericul se anuleazã receproc şi unde speranţa abia mai pâlpâie ca o lumânare în mâinile protectoare ale unui Dumnezeu intangibil. singurul care se mai gândeşte la tine. la sufletul tãu cãlãtor aflat mereu în cãutarea altui corp liber. de trãit. trecând succesiv dintr-o viaţã în alta. supraveţuind morţii. şi te aşezi pe ultima bancã. nu cã ai fi ostenit. nu te întreabã nimeni dacã eşti ostenit. la capãtul drumului dãinuieşte o regulã strictã. nu poţi sã mori la întâmplare. nu. trebuie sã-ţi aştepţi rândul. sã ai bãnuţul de aur în palmã pentru vãmi. acolo nu existã o zonã liberã de acces. Un Spaţiu Schengen. toatã lumea se încoloneazã supusã la porţile Înaltei Curţi de Casaţie a pãcatelor. fãrã nicio excepţie…
