n-ai vrea decât sã ajungi cât ma repede acasã
aventura ziliei printre atâtea lucruri lipsite de sens
e pe sfârşite
întrebãrile nepuse
ochii holbaţi
goliţi de umoarea vitroasã
rãmân fãrã rãspunsuri şi fãrã reacţii
îmi aprind o ţigarã ca sã nu fac un atac cerebral
.
şi asist resemnat cum viaţa îmi aşeazã pe umeri tot cerul
în bãtaie de joc
.
ştiind cã nu-l pot lua cu mine-nãuntru
.
unde sã-nghesui atât infinit
atâta albastru
.
abia mai este loc pentru o boare de aer curat
.
ultima frântura de linişte
rãmasã de ieri
într-o cutie de chibrituri pe jumãtate goalã
nu mai are puls
.
disperarea se zbate ca o pasãre neagrã
din colţ în colţ
.
de obosit ce sunt mã prãbuşesc între fotolii
.
voi fi foarte singur la noapte cu fâşia aceastã de cer
nãruitã in prag
cu stelele aceste risipite pe deluri
cu lumina quasarilor trişti înfiptã în gât
departe
foarte departe de ţãrm
.
n-a mai rãmas nicun capãt de pod de unde s-arunci o ancorã…
