vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse
femeia doarme cu jumãtate de trup pe umãrul meu drept
spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche
neinteligibil
câteva becuri de pe marginea cãii ferate
ne-mproşcã în faţã c-un galben bolnav
nu mai mult de-o secundã
apoi dispar
.
sub noi roţile clãnţãnesc cuprinse parcã de friguri
.
în timp ce dormeai
ţi-a alunecat dintr-un ochi
o perlã
îi spun
iar ea ridicã din umeri nepãsãtoare
era probabil o perlã din vis
fiindcã eu nu-mi mai fac asemenea lucruri
din amintiri triste
.
demult
demult
demult
abia dacã îmi mai aduc aminte
.
nu te cred
(nici nu mi-ai spus cum te cheamã!)
toate femeile
ascund amintirile triste
sub sideful speranţei
şi-şi atârnã perla durerii la gât
.
vai
pe care voi bãrbaţii o despicaţi cu securea
în douã
ne omorâţi încã o datã
şi daţi strãlucirea amintirii deoparte
doar sã aflaţi ce se ascunde-n trecut
.
iar trenul îşi vede de drum
strivind între roţi şi şine de cale feratã
timpul …
