existã riscul ca într-o zi oglinda mea sã se spargã
şi sã nu-mi mai regãsesc chipul dimineaţa
în zori
ar fi cumplit
mi-ar fi foarte greu sã mã recompun din o mie de chipuri
deformate grotesc
într-unul singur
nu m-ar mai cunoaşte nimeni
nici chiar eu
în fiecare zi mã privesc în oglindã
încercând sã mã conving cã n-am dispãrut peste noapte
odatã cu ultimul vis
.
e clipa mea matinalã de regãsire cu mine însumi
care-mi dã curajul sã-nfrunt încã o zi
.
mã strecor din casã printr-o mare învolburatã de chipuri
niciunul nu seamãnã cu celãlalt
imaginea lor mã urmãreşte obsesiv
pe o tablã de şah cu piese de sticlã
ricoşind ca ca un glonţ de retina pisicii
(traversatã de un şoarece)
în creier
.
e atâta învãlmãşealã printre circumvoluţiuni
încât mi se strepezesc dinţii
.
o parte din mine adunã cu obsesie
chipuri de oameni
o altã parte le-ngroapã în memorie
sau le şterge
nu ştiu de ce se întâmplã toate aceste lucruri
nu existã însã necaz mai mare decât sã spargi o oglindã
şi sã-ţi vezi sufletul fãcut ţãndãri…
