zilnic dãm la o parte fapte de viaţã consumate
cel mai adesea prozaice
de la preparatul cafelei la nu ştiu ce întâlnire de afaceri
sau dragoste
într-o logicã ancenstralã a supravieţuirii
înghiţim totul
.
apoi aruncãm resturile
(întotdeauna rãmân resturi şi vase murdare!)
la coşul de gunoi al memoriei
.
douãzeci şi patru de ore pe zi
.
dimineaţa o maşinã a Salubritãţii ridicã gunoaiele zilei
din containerele gândului
aranjate dupã un cod subliminal al culorilor
galbenul
de exemplu
sugereazã locul în care trebuie sã arunci gunoiul menajer al ideilor
verdele
pe cel al speranţelor în putrefacţie
albastru
indicã locul eşecurilor
iar roşul
(cel mai vizibil!)
pe cel al amintirilor
.
ptiu!
se strâmbã sufletul
dând ocol inimii
.
ce urâte mirosuri rãzbat dinspre sinistrele crematorii ale minţiii…
