uşa se face aşchii; curge femeia în camera aceea neagrã
obscurã
chipul ei se imprimã direct pe hârtia fotograficã
întâlnind un firicel de luminã
apucã penseta şi agitã hârtia în cuvã
la început apar o puzderie dezordonatã de puncte
care devin cercuri
o mânã
faţa în alb şi negru
apoi trupul gol
aşa cum nu-l mai vãzuse
ieşind ireal ca Afrodita din spuma mãrii
învãluitã într-o luminã roşie
misterioasã
cãlcând pe marmura rece
rãsturnând tavele cu revelator şi soluţii de fixare
împiedicându-se
cine naiba a înjunghiat întunericul?
.
zgomotul apei lovindu-i umerii
îi aminteşte de rãpãitul ploii cu grindinã pe acoperişul din tablã
al bisericii Adormirea Maicii Domnului
.
destul de sinistru
.
nimic n-o mai poate spãla de sângele mortului
de roşul acela frivol
spre violet
rãtãceşte printr-un spaţiu din care lipseşte gravitaţia
aerul
viaţa
.
dincolo
peste drum
cineva tortureazã clapele pianului
din tavan sunetele se scurg ca nişte picãturi de sânge
plescãind consternant pe marmurã
opriţi dracului aceastã simfonie a disperãrii!
strigã
iar ecoul se multiplicã ca un stol de vrãbii speriate de uliu…
