Autor:	aurel contu ( Aurel Conțu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Reverii

mãtuşa mea Dominique din copilãrie umbla cât era ziua de mare îmbrãcatã într-o rochie albã cu dantele şi strasuri la fel de tânãrã ca acum douãzeci-treizeci de ani când plecase de nebunã în Franţa şi când îşi schimbase numele de fatã în Corbiau dupã soţ apoi fãcuse calea întoarsã de-atunci rãtãcise ca o fantomã pe strãzi rãspunzând la saluturi cu ”bonjour” sau ”bonsoir” ori intra la ”Christine” pe vreme de ploaie pentru o cafea ”Carte Noire” (neapãrat Carte Noire şi-un cub de ciocolatã ”Merci”) . îi spuneam ”mãtuşa Dominique” fiindcã era mãtuşa mea din partea tatei adeseori îi duceam sacoşa cu douã franzele şi douã oase de ros pentru câine o pocitanie îmi era fricã s-o privesc în ochi cum fãcea unchiul Virgil fratele ei vitreg tata le lãsase moştenire casa de vacanţã şi-o colecţie de rochii albe pezevenghiul câte o rochie de mireasã pentru fiecare iubitã (mai puţin a mamei!) câteodatã când eram prin preajmã mã chema s-o deschei la nasturii din spate şi eu eram fericit şi-mi ziceam în gând cã aşa trebuia sã fi arãtat femeia fatalã . in living se afla un acvariu imens cu peşti viu coloraţi de care Dominique era foarte mândrã iar eu muream sã-i privesc prin geamul de-afarã ca ţâncii din clasa întâia primarã mã încântau peştii labirint în nuanţe miraculoase de roşu-albastru peştii curcubeu înveliţi în toate culorile spectrului optic cei discus şi peştele înger carasul auriu peştele clovn sau siamezul albastru aburea geamul în rãsuflarea mea caldã îmi tãiau respiraţia... . parcã o vãd şi acum îmbrãcatã în rochia ei albã cu dantelã şi strasuri cu rucsãcelul din piele de caprã în spate un adevãrat cuib de miracole din care scotea mereu câte un baton de ciocolatã câte o bomboanã de mentã jeleuri gumate la pungã cubuleţe de halva din floarea soarelui cu cacao turtã dulce chocofresh kinder îi râdeau ochii cum aş putea s-o uit...

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]