dacã mã-ntrebi de ce stau cu viaţa numai într-o jumãtate de camerã
n-aş şti ce sã-ţi rãspund foarte repede
probabil cã o fac instinctiv
ca floarea soarelui
o fi şi din cauza ferestrelor înalte
care îmbrãţşeazã aproape erotic lumina
o fi şi din cauza umbrei
a muşchilor de pe stâncile sufletului
a gheizerelor dispãrute
.
e greu de spus
.
uneori aud sângele lovindu-se de malurile îngheţate ale ţãrmului nordic
scrãşnetul asurzitor al corãbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieţii
şi oftatul tãcut al marinarilor aruncaţi peste bord
care-şi dau sufletele întunericului
.
de nicãieri apar corbii
coioţii
urşii polari
atraşi de duhoarea liniştii
.
în jumãtatea cealaltã de camerã putrezesc oasele pescãruşilor morţi
prin care fluierã vântul
.
destul de trist
.
nu-i deloc uşor sã trãieşti cu toatã viaţa care ţi-a mai rãmas
într-o jumãtate de camerã şi o mie de fluturi
dacã mã-ntrebi
.
dar nu-i imposibil
.
astã noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri
toţi lupii din lume
şi n-am putut sã-mi opresc lacrimile
din calea inimii…
